sâmbătă, 16 mai 2009

ROMANIA LOCUL 19 IN FINALA EUROVISION 2009, NORVEGIA CASTIGA

Reprezentanta României la Eurovision 2009, Elena, s-a clasat pe locul 19 în finala Eurovision de la Moscova, obţinând 40 de puncte.

Elena a interpretat piesa “The Balkan Girls”, compusă de Laurenţiu Duţă, Ovidiu Bistriceanu şi Daris Mangal, pe versurile lui Laurentiu Duţă şi Alexandru Pelin şi a intrat în concurs cu numărul 22.

România a primit următorul punctaj: Spania - 7 puncte, Macedonia şi Turcia – câte 5 puncte, Serbia, Cipru, Portugalia şi Irlanda – câte 2 puncte, Republica Moldova – 12 puncte, iar Azerbaijan – 3 puncte.
Belgia, Belarus, Malta, Germania, Cehia, Suedia, Norvegia, Franţa, Israel, Rusia, Letonia, Muntenegru, Andorra, Finalnda, Elveţia, Bulgaria, Lituania, Marea Britanie, Slovacia, Grecia, Bosnia-Herţegovina, Ucraina, Albania Polonia Olanda, Estonia, Croaţia, Danemarca, Slovenia, Armenia, Ungaria şi Norvegia nu ne-au acordat niciun punct.

Finala Eurovision a fost câştigată detaşat de reprezentantul Norvegiei. Alexander Rybak a obţinut 387 de puncte cu melodia “Fairytale”, la mare distanţă de Islanda – 218 puncte şi Ajerbaidjan – 207 puncte. Este pentru a treia oară cînd Norvegia câştigă concursul Eurovision.

Ca şi la ediţiile precedente, multe dintre ţări au votat pe considerente regionale, acordând punctaj maxim în special vecinilor geografici. De asemenea, ţările din fostul bloc comunist s-au votat reciproc, ca şi statele foste iugoslave.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu